sâmbătă, 15 februarie 2014

10 lucruri de facut in Kiev




Vrei să vizitezi capitala Ucrainei? Atunci avem un top zece al celor mai interesante lucruri de facut in Kiev.
1.       Catedrala Sf. Sofia – Construită în secolul 11 de prințul Yaroslav, este unul din cele mai vechi monumente din Kiev. Se află sub patronajul UNESCO și este un loc unde erau organizate nunțile roiale și alte evenimente importante.  Este o clădire foarte frumoasă ce merită vizitată.
2.       Mănăstirea Sf. Mihai- În apropierea catedralei vei găsi mănăstirea. Istoria mănăstirii este una dramatică, a fost construită în anul 1113, de către Yaroslav cel înțelept. A suferit din cauza invaziei tătarilor și nu a rezistat sovieticilor ce au distrus-o în mijlocul anilor 1930. Fresca și mozaicul au fost duse în muzee din Rusia. În anii 1990 a fost reconstruită și și-a redeschis porțile în anul 1998.
3.       Muzeul memorial Holodomor – lângă mănăstire se află monumentul dedicat celor căzuți la Holodomor
4.       Kiev PecherskaLavra- această mănăstire a fost fondată în anul 1051 într-o peșteră de călugărul Antonie. Este de asemenea patrimoniu UNESCO.
5.       Biserica Sf. Andrei- Construită între anii 1749-1754 de cunoscutul arhitect italian BartolomeoRastrelli. Este o clădire  care impresionează prin splendoarea ei.
6.       Strada Andrei- mai jos de biserică veți găsi o stradă  cunoscută pentru galeriile de artă, cafenele, muzee, baruri și restaurante. Artiști stradali locali sunt prezenți de asemenea pe această strada.
7.       Catedrala Sf. Volodymyr-construită între anii 1862-1882 în stil Bizantin. Este lăcașul Patriarhiei Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
8.       Muzeul național de istorie- plin de referiri la vechiul Kiev. Sunt peste 800,000 de exponate ce includ obiecte arheologice, etnografice, numismatice, arme, manuscripte, sculpturi, picturi, istoria Ucrainei de la preistorie până în prezent.
9.       Muzeul național Cernobîl- dedicat dezastrului de la Cernobîl

10.   Casa himerelor- a fost construită în anul 1901 de arhitectul V. Gorodetsky. Acesta a avut ca pasiune vânatul, de unde și numele casei plină de ornamente ce reprezintă animale exotice și scene de vânat sculptate de Emilio Sala. 

marți, 11 februarie 2014

Lista completa destinatii companii low-cost Romania

Cand vine vorba de companiile low-cost trebuie să știți că în România aveți mai mult decât 2 variante. Există mai multe motoare de căutare pentru bilete online, există agenții, însă cel mai ieftin este să cumperi direct de pe site-ul companiei aeriene. 

Mai jos aveți un top al  companiilor aeriene low-cost din România, alături de destinațiile disponibile pentru voi. Așadar, dacă vreți să ajungeți la o destinație anume, folosiți Ctrl+F și căutați numele destinației în lista de mai jos, așadar știți la ce companii să căutați și să comparați prețurile. Companiile sunt ordonate după ofertele de prețuri pe care le au de obicei, de la bune la mai puțin bune. 

1. Wizzair- au de cele mai multe ori prețurile cele mai bune din România. Există posibilitatea să cumperi și un card de fidelitate care îți va aduce prețuri și mai bune. Dacă ai de gând să călătorești des este un must-buy. 
Destinații: 
București spre Alghero, Alicante, Barcelona, Bari, Bologna, Bruxelles, Catania, Turin, Dortmund, Dubai, Eidenhoven, Geneva, Larnaca, Londra, Madrid, Milan, Napoli, Oslo, Palma de Mallorca, Paris, Perugia, Pisa, Roma, Tel-Aviv,  Valencia, Veneția, Verona, Zaragoza 
Arad spre Milan 
Cluj-Napoca spre Barcelona, Bologna, Bruxelles, Dortmund, Eindhoven, Londra, Madrid, Milan, Palma de Mallorca, Paris, Roma, Tel-Aviv, Valencia, Veneția, Zaragoza 
Craiova spre Barcelona, Bologna, Dortmund, Londra, Milan, Roma 
Târgu Mureș spre Barcelona, Budapesta, Dortmund, Frankfurt, Londra, Madrid, Memmingen, Milan, Paris, Roma 
Timișoara spre Barcelona, Bologna, Dortmund, Londra, Madrid, Milan, Paris, Roma, Valencia, Veneția  

2. Blue-air – a doua cea mai bună companie din România, este de fapt o companie românească. Deși au de obicei prețuri puțin mai mari ca Wizzair, au mai des promoții, așadar fiți pe fază și urmăriți prețurile mai des 

Destinații: 
București spre Barcelona, Bologna, Bruxelles, Catania, Dublin, Koln, Lamaca, Londra, Madrid, Malaga, Milano, Napoli, Nisa, Paris, Roma, Stuttgart, Valencia 
Bacău spre Bologna, Bruxelles, Dublin, Londra, Milano, Paris, Roma, Torino 
Constanța spre Barcelona, Bologna, Bruxelles, Dublin, Koln, Lamaca, Londra, Madrid, Malaga, Milano, Napoli, Nisa, Paris, Roma, Stuttgart, Valencia 
Sibiu spre Stuttgart  

3. Ryanair- prețuri bune de cele mai multe ori, din păcate nu au prea multe destinații. Dacă vreți să ajungeți undeva mai departe și nu aveți București-> orașul respectiv direct, atunci puteți găsi legături ieftine. 

Destinații: 
București spre Dublin, Londra 
Târgu Mureș spre Bruxelles  

4. EasyJet- prețuri mai mari ca și Ryanair dar oferă o alternativă bună pentru Londra Destinații: 
București spre Londra  

5. Germanwings- o companie nemțească, oferă prețuri bune pentru destinațiile pe care le doriți, destinații mult mai diferite față de ceea ce suntem obișnuiți. 

Destinații: 
București spre Birmingham, Basel, Berlin, Dusseldorf, Frankfurt, Geneva, Gothenburg, Hamburg, Lyon, Milan, Munich, Nuremberg, Prague, Stuttgart 
Cluj spre Munich 
Constanța spre Dusseldorf, Frankfurt 
Sibiu spre Munich  

6. Vueling- companie spaniolă, oferte foarte bune mai ales pentru Barcelona Destinații: 
București spre Barcelona, Bilbao, Madrid  

7. Pegasus- Companie low-cost aeriana cu sediul in Istanbul, Turcia. De asemenea, la fel ca Germanwings, oferă destinații exotice cu care nu suntem obișnuiți de către celelalte companii. 

Destinații: 
București spre Adana, Alanya, Almaty, Amsterdam, Ankara, Antalya, Baku, Barcelona, Batman, Beirut, Berlin, Bodrum, Bologna,  Cologne, Copenhagen, Dalaman, Denizli, Doha, Donetsk, Dubai, Dusseldorf, Elazig, Hatay, Istanbul, Izmir, Kayseri, Kharkiv, Krasnodar, Kutahya, Londra, Lyon, Marseille, Milan, Nuremberg, Paris, Roma, Sanliurfa, Stockholm, Tbilisi, Teheran, Tel-Aviv, Trabzon, Viena, Zweibrucken  

8. Airberlin- o altă companie nemțească low-cost oferă o arie largă de destinații din București. Aceași situație și aici, mai multe destinații exotice comparate cu restul destinațiilor prezentate de companiile low-cost. 

Destinații: 
București spre Sydney, Graz, Innsbruck, Salzburg, Vienna, Bahrain, Sofia, Beijing, Chengdu, Copenhaga, Helsinki, Oulu, Tampere, Turku, Paris, Berlin, Cologne, Dusseldorf, Frankfurt, Karlsruhe, Munich, Nuremberg, Saarbruecken, Stuttgart, Corfu, Kos, Thessaloniki, Budapesta, Delhi, Jakarta, Catania, Milan, Napoli, Roma, Viena, Amman, Nairobi, Kuwait, Riga, Kuala Lumpur, Male,  Oslo, Muscat, Gdansk, Krakv, Warsaw, Chelyabinsk, Ekaterinburg, Kazan, Krasnodar, Moscova, Perm, Rostov, Samara, St. Petersburg, Ufa, Volgograd, Dammam, Belgrade, Seychelles, Singapore, Johannesburg, Barcelona, Ibiza, Palma de Mallorca, Colombo, Gothenburg, Stockholm, Zurich, Bangkok, Phuket, Enfidha, Abu Dhabi, Al Ain, Dubai, Londra, Los Angeles, New York, Washingyon, Ho Chi Minh  

Important este de știut că unele companii pot retrage anumite destinații, vom încerca să ținem actualizată întreaga listă. De asemenea, mai ales pentru destinațiile exotice, acestea nu sunt disponibile pe tot parcursul anului ci doar în anumite luni. 

Să vă bucurați de călătorii și drum bun! 

Work and Travel – vezi America ieftin

Ei bine, daca tot discutam despre cum sa calatorim ieftin, ce este mai ieftin decat sa vizitezi America si sa castigi si niste bani intre timp. Suna bine? Este vorba despre programul Work & Travel.




Ce este? 
Acest program se adresează studenților care doresc să guste din cultura americană, pe timpul verii. Aceștia primesc un job (entry-level, curățenie la hoteluri, recepționer, vânzător și altele) și în timpul liber pot vizita, cunoaște oameni noi, alți studenți, etc. 
Programul este de obicei unul reușit. Viza pentru Statele Unite, în mod normal nu se obține așa de ușor, însă prin acest program ai șanse foarte mari să primești viza. 

Cum iau viza? 
Ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a putea obține viza pentru programul Work&Travel? În primul rând trebuie să știi limba engleză. Nu avansat, dar la nivel de începător, să fii în stare să porți o conversație simplă, să te descurci în America. De asemenea nu trebuie să ai restanțe (sau cel puțin nu multe) și note bunicele, să nu ai note foarte mici la examene.  

Cum încep? 
Pentru a aplica la program trebuie să alegi una din agențiile ce oferă aceste servicii. Din păcate, datorită succesului mare al programului au apărut foarte multe agenții de acest tip și nu toate sunt de încredere. Este important să apelezi la o agenție cu vechime în domeniu. Personal recomand GTS (Go to Sua), o agenție care și-a dovedit seriozitate și practică și printre cele mai bune prețuri când vine vorba de comisioanele programului. 

Cât mă costă? 
În mare, taxele ar fi legate de program, asigurarea unui job (poți căuta singur sau te ajută agenția), bilet de avion, asigurări (transport, sănătate). Acum doi ani, toate acestea au costat 1800$ (cu tot bilet de avion dus-întors până în New York) deși, după cum ziceam, am auzit studenți care au plătit și 5000$ pentru prorgam deoarece au apelat la o agenție care avea comisioane exagerate și profita de pe urma studenților dornici să ajungă în America. 

Pot câștiga bani? 
Pe scurt? Da. 

Povestea ține de mai mulți factori. Când ne gândim la câștig, ne gândim la profit, mai exact să-ți scoți investiția inițială (acei 1800$ ce ziceam mai sus).  
Contează foarte mult ce job alegi. Ideale sunt joburile cu tips (bacșiș) dar sunt șanse mici să obții un astfel de job prima oară când mergi cu acest program (da, poți merge de mai multe ori). Dacă nu ai un job cu tips atunci trebuie să alegi un job care îți oferă posibilitatea de a lucra over-time (la americani, ce este peste 40 de ore pe săptămână se plătește cu 50% mai mult conform legii). Din păcate dacă ai de gând să mergi cu prietenii și vreți să fiți toți în același loc vei ajunge să lucrezi la un parc de distracții sau alte complexe care angajează foarte, foarte mulți studenți, tocmai din considerentul de a nu fi nevoiți să plătească over-time. Așadar te poți trezi că de fapt lucrezi doar 25- 30 ore pe săptămână și nu  prea câștigi bani. 
Poți de asemenea să îți iei și un al doilea job. Dacă ești disperat după bani este și aceasta o soluție, în caz contrar vă recomand cu căldură să nu vă gândiți doar la bani și să vă bucurați de experiența aceasta. 

Când pot vizita America? 
Viza se oferă pe o perioadă mai mare de timp comparată cu cât vei lucra tu. Așadar poți alege ca după ce termini efectiv munca să rămâi în plus între 1-4 săptămâni în America. 
De asemenea, de obicei (excepție fiind săptămânile cu sărbători, evenimente, aglomerate), vei lucra doar 5-6 zile pe săptămână. Așadar nu te oprește nimeni să vizitezi împrejurimile în zilele tale libere. 

Ce să evit? 
Evită joburile în parcuri precum Yellow Stone sau în zone precum Alaska, vei fi complet izolat, nu vei avea posibilitatea unui job secundar și nu vei avea mai nimic de vizitat/făcut în timpul liber. 
Încearcă să alegi un angajator care îți oferă și cazare sau care te ajută să-ți găsești cazare. În primul rând ca să știi costurile din timp dar și ca să nu te trezești că de fapt nu mai găsești cazare sau este prea scump. 

Ce ar mai trebui să știu? 
Nu pleca cu mult bagaj de aici. Hainele sunt foarte ieftine în America, caută în zona ta un Outlet Center și vei cumpăra haine de firmă, originale, la prețuri foarte mici.  
Dacă vrei să te întorci cu bagaj mult e mai ieftin să cumperi un bagaj de cală secundar (50$) decât dacă depășești greutatea maximă cu câteva kilograme. 

Încearcă să plănuiești totul din timp, interesează-te ce vrei să vizitezi.  

Dacă aveți întrebări nu ezitați să le puneți. 

Ryanair intra pe piata din Romania

O noua companie low-cost intra pe piata din Romania cu doua destinatii: Dublin si Londra din București, Bruxelles din Târgu Mures. Această veste nu poate decât să ne bucure, cu cât avem mai multe companii low-cost în România, cu atât prețurile vor fi mai mici. Competiția nu aduce decât beneficii consumatorilor.
Până să vă prezint câteva oferte bune de la Ryanair, câteva informații despre companie:



Ryanair este o companie aviatică low-cost irlandeză. Sediul central este în Dublin.

Operează 298 Boeing 737-800 aeronave. A fost fondată în anul 1985 și este cunoscută pentru dezvoltarea ei rapidă. Servește 28 țări europene și  Morocco.

Ca și competitori direcți, Ryanair are pe EasyJet și Wizzair.

După cum ziceam, revin cu câteva variante de bilete de avion.

Pentru Londra, puteți cumpăra un bilet dus-întors cu doar 75 euro (335 lei). Cursele încep cu luna aprilie, iar în mai găsiți variantele cele mai ieftine.

Pentru Dublin, în luna aprilie puteți cumpăra un bilet dus-întors cu doar 100 euro.

Cei din Târgu Mureș au parte de cea mai bună ofertă, pot ajunge în Bruxelles, în luna aprilie cu doar 40 euro dus-întors.

Tel-Aviv disponibil prin WizzAir

Dacă ați fost interesați să vizitați Israel, atunci acum este șansa dumneavoastră. WizzAir a introdus ca destinație Tel-Aviv, iar în această perioadă vă puteți bucura de niște prețuri speciale.



De exemplu, dacă ar fi să plecați în martie, vineri, data 14 martie și v-ați întoarce miercuri, data 19 martie, biletul dumneavoastră dus-întors ar costa doar 358 lei (cost calculat la data publicării articolului)

În cazul în care nu știți ce puteți vizita în orașul Tel-Aviv aveți mai jos un top 10 al recomandărilor noastre:

1. Muzeul de Istorie- Jaffa- o clădire modernă, construită în anul 1927 cu numeroase expoziții
2. Galeriile Noga și Dvir- lucrări abstracte
3. Ali Karavan- humusul este o mâncare tradițională a acestor locuitori, Ali Karavan este locul perfect pentru a încerca acest tip de mâncare
4. Plaja- bucură-te de o băutură răcoroasă și de atmosfera de pe plajă, ce ai putea să îți dorești mai mult
5. Piața Hacarmael- atmosfera prietenoasă și relaxată, te poți bucura de zecile de mirosuri provenite de la produsele expuse la vânzare și de frumoasele culori. Ca turist este posibil să obții prețuri mai mari față de localnici dar este atât de ieftin că oricum nu veți simți diferența. De evitat zona hălilor cu carne, nu este o privelește prea frumoasă.
6. Clădirile Bauhaus- în anul 2003, UNESCO a declarat orașul Tel Aviv ca fiind patrimoniu mondial, având peste 4000 de clădiri Bauhaus pe toată suprafața orașului.
7. Parcul Hayarkon- un sanctuar verde în mijlocul orașului. Atrage familii, tineri, de fapt orice își dorește o gură de aer proaspăt. Poți închiria bărci cu motor sau clasicele hidrobiciclete. De asemenea pot fi închiriate biciclete pentru a parcurge mai ușor parcul.
8. Centrul Suzanne Dellal- inaugurat de familia Dellal din Londra, centrul se află în frumosul cartier Neve Tzedek și este gazda a multe evenimente de dans și a multe festivaluri din Israel.
9. Centrul  de rabini Yitzhak- unul din multele muzee din Tel-Aviv, însă care se concentrează pe latura modernă a Israelului. Vă puteți bucura de o priveliște panoramică a orașului.
10. Orașul alb-un cartier plin de clădiri minunate, o priveliște pe placul tuturor

Nu uitați de asemenea că Ierusalim se află la doar 70 de kilometri de Tel Aviv, așadar vă puteți bucura și de un pelerinaj în Orașul Sfânt.

luni, 3 februarie 2014

Turist in propria curte

Vrei să călătorești din ce în ce mai mult? Vrei să ai parte de aventură, să cunoști oameni noi? Vrei să guști din cultura câtor mai multe civilizații? 

Dar viața te împiedică să faci toate aceste lucruri…cel puțin ACUM! 

Da, serviciul, familia, școala și alte responsabilități te pot opri din călători, cel puțin te limitează și u ajungi să călătorești pe cât de mult ți-ai dori. Având în vedere că blogul nostru vizează călătorii ieftine, avem o idee pentru voi. 

Ce zici dacă ai fi turist în propriul oraș, propriul cartier? Ei bine, dacă ar veni un prieten depărtat la tine în vizită și te-ar ruga să faci un tur al orașului, să-i arăți lucruri interesante din zonă, ai ști ce anume să-i arăți? Să zicem că da, dar dacă te-ar ruga să vadă și ce nu scrie în ghiduri turistice, atracții mai puțin cunoscute. Dacă locuiți într-un oraș mare (dar regula se aplică și la cele mici) ați putea fi surprinși de câte locuri noi puteți descoperi în orașul vostru.



Fiecare seară de ieșit poate fi o seară de descoperit. Opriți-vă din a merge în locul în care v-ați obișnuit. Un restaurant belgian poate fi o escapadă în Bruxelles, iar un restaurant cu specific italienesc poate fi o scurtă vizită în Roma. De asemenea, dacă veți căuta localuri cu specific oriental aveți zeci de locuri pe care să le încercați. 

Bucureștiul de exemplu, are foarte multe locuri de distracții. Parcuri, grădini, parcuri de distracții, locuri de joacă, terenuri de joacă și multe altele. Ați încercat Laser Tag, Paint Ball sau Mini Golf? Sunt nenumărate activități care te pot bucura și liniști chiar dacă acum nu poți pleca într-un city break, fie din pricina timpului, fie din pricina banilor. 

Faceți cunoștință cu câți mai mulți oameni, poți să te prefaci cu iubita/iubitul că sunteți turiști veniți în orașul vostru, vorbiți în engleză și cereți diferite indicații, cunoașteți oamenii. 

O vizită în Dragonul Roșu și câteva lecții de limba chineză în prealabil pot fi subiectul de discuție pentru a cunoaște mai multe despre cultura chinezilor. 

Important este să fiți mereu în căutare de locuri noi, de aventură și dacă aveți puțin tupeu veți fi mereu un turist oriunde v-ați afla. 

Plimbare plăcută și așteptăm povești și impresii din partea voastră! 

duminică, 2 februarie 2014

10 lucruri de facut in Bruxelles

Dacă ai norocul și ai ajuns în Bruxelles atunci trebuie să știi că te așteaptă foarte multă bere bună și foarte multă ciocolată delicioasă. 
Urmează să vă prezentăm pe scurt un top 10 al atracțiilor din Bruxelles pentru a ști ce să faceți pe lângă băutul berii și mâncatul sutelor de feluri de ciocolată. 
Pentru mai multe detalii privind atracția turistică, căutați numele pe Google și veți găsi numeroase detalii.



1. Grand Place-  Una din cele mai cunoscute zone din Bruxelles. Este pe lsita UNESCO și este una din cele mai frumoase piețe din Europa. Cu stiluri baroc și gotice nu trebuie să ratați un pahar de bere ăn Grand Place.
2. Tapis de fleurs- un million de begonia în Grand Places? Dacă tot am discutat despre această piață, în luna august, dacă aveți șansă, în perioada 15-19 August vă puteți bucura ochii cu una din cele mai mari creații, cel mai mare covor de flori. Nu trebuie ratat dacă vizitați Bruxelles în acea perioadă.
3. Manneken Pis- băiețelul pișăcios. Probabil ați văzut de multe ori poză cu el, reprezintă un symbol al umorului Belgian. Este o statuetă micuță, mult mai mica decât v-ați aștepta dar apparent amuză trecătorii încă din anul 1619 
4. Palatul roial- casa oficială a regelui bgelgian. Arhitectură neo-clasică și găzduiește parcul Brussels. Este deschis publicului vara. 
5.  Atomium- cum este Turnul Eiffel pentru parizieni așa este și Atomium pentru cei din Bruxelles. Este un simbol   al orașului, reprezintă cele nouă molecule dintr-un atom mărite de 165 miliarde de ori. Nu vă opriți în a-l vede din exterior și vizitați interiorul, prezintă o imagine panoramică a orașului și are expoziții dar și scări rulante/lifturi foarte interesante.
6. Catedrala Saints Michel și Gudule- o catedrală magnifică, dedicată hramului, protectorilor Brussels, în zona stației centrale. A fost terminată la sfârșitul secolului 15.
7. Muzeul Horta- un loc cu pasaje și multă sticlă, fostul loc al cunoscutlui arhitect Victor Horta aduce un muzeu care te va fascina 
8. Galeria dinozaurilor- parte a Institutului Roial Belgian de Științe ale Naturii, cu multe schelete de dinozauri și informații interesante pentru întreaga familie. 
9. Centrul belgian de benzi desenate - umorul bun a fost prezent mereu printre belgieni care s- au făcut cunoscuți astfel. Numeroase personaje cunoscute în întreaga lume își fac cunoscute istoria în acest centru. 10. Strada Bouchers- cunoscută pentru șarmul său, Rue de Bouchers te poartă în secolul 17, cu zeci de cafenele, restaurante cu mâncare maritimă și multe alte localuri. 

Sperăm așadar că v-ați făcut o idee pentru planul de a vizita Bruxelles și aveți destule atracții turistice pentru a vă bucura de un city break în Bruxelles. 

Cum calatorim pe zapada?

Câteva sfaturi legate de călătoriile noastre atunci când ninge și viscolește:



Regula 1: dacă se anunță coduri de o culoare mai stridentă (a explicat oare cineva cum stau lucrurile cu culorile astea, verde, galben, mov, portocaliu?) și nu trebuie să călătorești neaparat cel mai bine ți-ai amâna călătoriile. Sfatul cel mai bun pe care îl pot da este mai bine previi decât să te trezești blocat pe undeva.

Regula 2: Dacă totuși trebuie să călătorești neapărat și neapărat, deși te-ar lua vântul pe sus și stratul de zăpadă este de zece metri atunci ar fi bine să alegi avionul. De obicei, călătoria cu avionul este cea mai rezistentă la zăpadă deoarece nu ține de instituțiile de stat. Mai exact, pe pista de avioane, cum începe să ningă cum apar 4-5 trepăduși cu mașinuțe și curăță pista de zăpadă non-stop.
De asemenea, dacă vrei să mergi să zicem la schi, și deh, avionul nu ajunge acolo, alternativa cea mai bună ar fi trenul. Va avea întârzieri dar șansele sunt mult mai mari decât dacă vei merge cu mașina.

Regula 3:  Am tot zis și am tot zis să nu ieși cu mașina și totuși vrei să pleci la plimbare cu mașina? Ei bine, atunci echipează-te sau misiunea ta nu va reuși: tot echipamentul clasic, lopeți, sare, lanțuri pentru roți, dacă nu le ai atunci ai pierdut totul din start. Acum poate ai noroc sau cel mai probabil nu vei reuși să ieși de pe străduța din cartier.

Regula 4: Îmbracă-te bine. Ce contează că ajungi într-un loc călduros, mașină, tren, etc. Pune multe haine pe tine, când e cald e simplu să le dai jos. Dacă trenul/mașina se blochează și rămâi fără căldură vei avea ce să pui înapoi și nu vei muri de frig.

Regula 5: Apă și mâncare.Trebuie să ai la tine niște provizii în caz că se va întîmpla ceva. O sticlă de apă de 2 litri minim și în rest ce dorești tu, biscuiți bogați în fibre, dulciuri, fructe, sandviș,etc.

Regula de aur: Dacă se anunță vreme rea, mai bine stai acasă, nu pleca decât dacă este necesar și dacă pleci nu uita de regulile de mai sus!


miercuri, 22 ianuarie 2014

Bilete de avion ieftine 2014


Vrei câteva oferte interesante pentru biletele de avion în perioada martie 2014*?
Mai jos găsești recomandările noastre pentru această perioadă.

Să mergem cu WizzAir:
Bruxelles
Dacă vreți să vizitați Bruxelles și să călătoriți ieftin în martie vă recomandăm perioada:
12 martie, miercuri --- 14 martie, vineri la doar 308 lei dus-întors
De asemenea, la același preți puteți avea întoarcerea miercuri, 19 martie.
Roma
Dacă plecați luni 10 martie și vă întoarceți luni, 17 martie, un bilet de avion du-întors va costa doar 258 lei. Dacă vreți să vă întoarceți mai devreme, să zicem vineri, 14 martie, atunci prețul va fi 308 lei.
Veneția
Cel mai ieftin bilet de avion pentru martie 2014 în Veneția ar fi următorul:
Luni, 10 martie--- miercuri, 19 martie la doar 258 lei dus-întors
Dacă vreți să vă întoarceți mai repede, de exemplu sâmbătă, 15 martie, atunci biletul va costa cu 50 lei în plus, mai exact 308 lei.

Să mergem cu BlueAir:
Dublin
25-29 martie la 589 lei pentru a merge în Dublin .
Paris
17-21 martie pentru a merge în Paris cu BlueAir la doar 456 lei, bilet dus-întors.


*Prețurile sunt calculate acum 19 ianuarie 2014, cu cât cumpărați mai devreme un bilet de avion cu atât prețul este mai mic. Prețurile pot fi diferite în viitor.

Lista cu atractiile din Roma

  Mai jos vei găsi o listă cu atracții pe care să le vezi în Roma. Fiecare vine cu o scurtă descriere, pentru mai multe detalii caută pe Google despre obiectivul respectiv. Cu această listă știi că nu te vei plictisi în Roma.



Edificii bisericești
Biserica Sf. Petru: se află în Vatican și este unul din cele mai importante centre catolice.

Alte biserici importante: Sf. Ion Laterna, Sf. Maria Maggiore,  Sf.Paul ieșirea ziduri, Sant'Andreadella Valle, Santa Maria in Trastevere, Santa Maria sopra Minerva, San Pietro din Montorino, Santi Giovanni e Paolo, Santa Cecilia in Trastevere, ToțiSfinții, Mareasinagogă din Roma, Moscheea din Roma

Parcuri, spații publice și monumente

Capelasixtină: din perioadasecolului 16. Se află de asemeneaîn Vatican și pot fi găsitenumeroase picture din diferiteperioade, esteceamaivizitatăcapelă din Roma, în 2007 a primit 3 milioane de vizitatori.

Fântâna Trevi: Una din cele mai cunoscute monumente din Roma, fântâna a fost construită în secolul 18. Turiștii aruncă pe spate monede pentru a avea noroc sau să li se îndeplinească o dorință.

Piazza di Spagna și treptele : 138 de scări, sub care se află piața Via deiCondotti:  Strada cunoscută în Roma pentru cumpărături, multe magazine și buticuri cu firme de renume din toată lumea

Via del Corso: una din cele mai aglomerate străzi din Roma, de asemenea una din puținele străzi drepte.

Piazza del Popolo: un exemplu bun de arhitectură romană neoclasică

Campo dei Fiori: tradus ca fiind câmpul cu fluor este o piață și un centru de cumpărat important, este plin cu palate și biserici medievale

Palazzo del Quirinale: Locuința oficială a președintelui republicii

Villa Giulia: Are în interior muzeul național etruscan

Castelul Sant Angelo: Cândva Mausoleum Hadrian a devenit mai târziu reședință papală și acum găzduiește un mare muzeu

Galeria AlbertoSordi

Alte puncte de vizitat: Via delBabuino, Via veneto, PiazzaCollona, PiazzaNavona, Palazzo di Giustizia, PiazzadellaRepubblica și Fântâna Naidi, Antico Caffe Greco, Villa Borghese

Locuri romane antice

Coloseum: bineînțeles unul din cele mai cunoscute monumente din Roma
Forumul roman: centrul politic al timpurilor antice
Panteonul: O clădire clasică în interiorul orașului, construită originar de Marcus Agrippa ca fiind un templu pentru zeii antici ai Romei.